Un alt fel de 1 mai

1-2 mai, 2010

E de ştiut că la începutul ultimei luni de primăvară se dă startul escapadelor către mare. În timp ce mii de tineri se pregăteau să aglomereze plajele de la Marea Neagră, gata să își uite grijile, mucurile de țigară sau orele prin nisip, ne-am adunat în număr de 5 prieteni, hotărâți să optăm pentru un alt fel de sfârșit de săptămână, în Iezer.

Trecând prin Domneşti, ba chiar mai sus de Nucşoara am ajuns în cele din urmă pe valea râului Văsălatu. După ce am parcat mașina la umbra unor stânci bătrâne, n-am stat mult pe gânduri și am pornit să cutreierăm împrejurimile. În nici măcar o jumătate de oră, o capră neagră împreună cu puiul ei avea să ne bucure privirile. Ne-am spus că această întâmplare nu poate decât să prevestească o zi de neuitat. Vremea ne-a fost și ea complice, având grijă ca doar soarele să fie pe cer pe tot parcursul zilei.

Am ales să mergem către Curmătura Oticului urmând valea lui Văsălatu, poate mai greu accesibilă dar îndeajuns de spectaculoasă încât să compenseze din plin. Primul popas l-am făcut într-o poiană de la 1600 m. Câteva zeci de minute bune le-am petrecut acolo, pentru a ne odihni, a lua prânzul și pentru a...schia! În timp ce prietenii noştrii plecați la mare îşi căutau probabil cu greu un loc pe nisip, de 1 mai noi aveam parte de zăpadă în cantitate abundentă. Cu spectaculoșii Colți ai Cremenii în stânga noastră, am continuat să ne îndreptăm către Curmătura Oticului. Tufele de merişoare ne-au invitat să le gustăm roadele iar noi, politicoşi din fire, nu am îndrăznit să refuzăm gazdele. Câţiva zeci de metri mai sus, pământul avea să dispară în totalitate sub o pătură groasă de zăpadă.

Mulți spun că răsăritul cel mai frumos îl poți vedea la mare. Cu mână pe inima, susțin că un apus nu poate să fie mai spectaculos altundeva decât la munte. Drumul de întoarcere ne-a fost presărat cu un apus splendid, numai bun pentru a încheia o zi atât de deosebită. Ajunși la mașină am coborât în josul văii pentru a găsi un loc potrivit de a petrece noaptea. În întunericul plin de astre, aveam să găsim şi propriile noastre stele chiar acolo pe pământ. În amurgul începutului de mai, o armată de licurici începuse să pâlpâie prin jurul nostru încât a trebuit să oprim maşina pentru a-i saluta personal. După ce ne-am instalat cortul într-o poiană de pe valea râului, ne-am încălzit de-a binelea cu o supă făcută la tuci urmată de un foarte bine venit ceai cald. Oboseala (acea oboseală plăcută, care te cotropeşte la finalul unei zile despre care ştii că n-a trecut degeaba şi care a îngrămădit în ea o mulțime de momente memorabile) ne-a împins în cele din urmă în cort.

A doua zi, înainte de a părăsi poiana, am ecologizat zona în care ne instalaserăm, realizând că oamenii încă nu sunt îndeajuns de educaţi astfel să nu îşi împrăştie deşeurile pe unde apucă. Surprinzător, am avut ceva de muncă și am plecat de acolo cu un gust amar, sperând că în timp oamenii vor realiza că respectul față de natură este sinonim cu respectul față de ei înșiși. Drumul spre Pitești a mai fost întrerupt în alte două locuri frumoase: Lacul Învârtita, singurul format pe gips în România și Biserica Corbii de Piatră, un lăcaș sfânt ascuns chiar în inima unei stânci. Întoarcerea ne-a mai fost îndulcită cu câte o delicioasă înghețată de casă din Domnești menită și ea să întregească un week-end de neuitat.