Paradisul de pe Valea Buda

22-23 mai, 2010

Acum câteva săptămâni ne-am întărit încă o dată convingerea că nici nu realizăm cât de norocoşi suntem să ne aflăm practic la nici câțiva pași de niște locuri care te pot lăsa cu gura căscată. Cine e de vină? De această dată, valea râului Buda. La nici măcar o oră de când mașina a început să ne poarte către nordul județului Argeș, deja lăsam în urmă barajul Vidraru urmărind traseul sinuos al Trănsfăgărăşanului. În cele din urmă, aveam să îl părăsim și pe acesta, cotind către drumul forestier ce însoțea valea râului Buda, paralelă cu a mai cunoscutului Capra. Dar pe măsură ce avansam, ne dădeam seama că valea Budei nu este altceva decât o comoară nedescoperită. Imediat o capră neagră ne-a întâmpinat cu mersul ei speriat. Din fericire, nu avea să fie singura.



Drumul s-a afundat și mai mult în minunăția peisajelor din Făgăraș, oprindu-se pentru automobil lângă un canton, la 16 km de Transfăgărășan. Dar nu și pentru noi. Tabăra ne-am instalat-o în apropierea pârâului Mircea, afluent al Budei. Pârâul ne-a fost tovarăș o bună parte din drumeții, înfățișându-se în toată splendoarea lui, pe alocuri cu cascade spectaculoase, sau cu ape liniștite incredibil de albastre, mărginite de stânci cu aspecte fascinate. Să nu uităm de frumusețea poienilor care îl mărgineau, cea care ne-a făcut să ne fie foarte greu să decidem unde ne vom pune cortul.



Un lucru apare la Buda e că te face să regreți că ai câmpul vizual atât de îngust și că nu poți cuprinde cu privirea toate peisajele care te înconjoară. Din față ne chemau munții încă acoperiți cu zăpadă, în spate rudele lor mai puțin înalte ne zâmbeau în culori ademenitoare iar din când în când câte un pârâiaș își mai arunca trupul scheletic la vale peste munții din lateralul nostru.

După cum ziceam și mai devreme, caprele negre aveau să ni se arate destul de des. La nici măcar o jumătate de oră de mers, am avut norocul să surprindem trei capre, chiar în apropierea unei stâne.



După ce le-am privit minute bune, am continuat să urmăm traseul marcat de triunghiul albastru, drum care ducea spre creasta muntelui Podu Giurgiului. Cu toate că ploaia ne-a surprins în vârf, natura a știut să compenseze prin frumusețea cu care defila în fața noastră...și să nu uităm de încă alte două capre negre care ne-au mai ieșit în cale. Destul de uzi dar cu zâmbetul pe buze, ne-am întors în tabără pentru a ne răsfăța cu o supă caldă. E incredibil ce gust poate să aibă mâncarea la munte! Ne-a încălzit sufletele cum nici nu se putea mai bine după care ne-am retras la somn. După cum focurile de tabără sunt cele mai frumoase la munte, tot acolo, cele mai plăcute nopți se petrec în cort, adormiți de cântecul pârâului din apropiere și cufundați în căldura sacilor de dormit.

Următoare zi avea să înceapă cum nici nu se putea mai bine. În timp ce stăteam pe jumătate adormiți în jurul focului, am avut onoarea să fim viziați de o căprioară. Neașteptat de curajoasă, s-a apropiat îndeajuns de mult de noi, hotărând în final să nu ne însoțească la micul dejun și să se întoarcă în pădure.



De astă dată, ne-am pornit spre Șaua Orzănele. Drumul ne-a rezervat chiar mai multă zapadă decât în ziua precedentă iar locurile prin care treceam aveau un efect de-a dreptul hipnotic asupra noastră. Munți adormiți acoperiți de cordoane din ce în ce mai dese de zăpadă, pâlcuri leneșe de ceață pe deasupra lor, cascade rostogolindu-se de sub straturi groase de gheață, alte capre negre rătăcite pe piscuri și splendida vale lasată în urmă...toate ne-au captivat și ne-au făcut să poposim de multe ori pentru a le putea savura cu privirea îndeajuns. Frumoasa urcare avea să se finalizeze în Șaua Orzănele. De acolo, am făcut cu mâna Vârfului Moldoveanu, căruia i-am promis solemn să îl vizităm la vară. Singurul lucru care ne-a împiedicat întâlnirea cu el, de astă dată, a fost cantitatea impresionantă de zăpada.



După Buda e greu de crezut că cineva nu se va îmbolnăvi de dependență de munte. Sindromul este incurabil și efectele lui se ameliorează doar cu excursii montane. Ceea ce trebuie știut e că spre deosebire de alte afecțiuni, dependența de munte e o boală incredibil de plăcută și de sănătoasă.

[gallery]