Let's Do It, Romania!

25-26 septembrie 2010, Corbi



Un manual de geografie ne-ar informa că 35% din relieful României este alcătuit din munți. Într-adevăr, țara mumă se poate lăuda cu masive cristaline, vulcanice, sedimentare dar și de…gunoaie. 25 septembrie, ziua Let's Do It, Romania!, a fost cea în care peste 15000 voluntari din întreaga țară au pus gând rău munților de deșeuri. Alături de ei, noi ne-am îndreptat către comuna Corbi, o adevărată comoară ascunsă a județului Argeș. Dar cum mai fiecare lucru bun vine cu un preț, gunoaiele nu aveau să lipsească din împrejurimile acesteia. În ciuda norilor amenințători, în prima parte a zilei, ne-am ocupat de ecologizarea zonei. Am fost profund impresionați să descoperim o adevărată mobilizare din partea localnicilor, în special a elevilor din Corbi, în fața cărora niciun gunoi n-a avut vreo șansă. De la pet-uri, cutii de conserve, plastice, celofane până la pantofi sau sticle vechi de Pepsi Cola și-au luat adio de la vechea lor casă. Cele câteva ore petrecute în încercarea de a reda Corbilor curățenia pe care o merită a reprezentat pentru fiecare dintre noi o adevărată lecție și ne-a făcut să realizăm că adevărata soluție este cea pe termen lung. Responsabilitatea și spiritul de inițiativă dovedit de localnici ne face să sperăm totuși că zona se va menține săracă în gunoaie cât mai mult timp de acum încolo.

Evident că nu puteam să plecăm fără a ne bucura de frumusețea împrejurimilor. După amiaza zilei ne-a purtat la mânăstirea Corbii de Piatră dar și pe spectaculoasele dealuri din apropiere. Deși cotropit de ceață și de un aer răcoros, satul a avut grijă să ne impresioneze pe fiecare în parte și să ne facă să ne dorim să revenim. Noaptea ne-am petrecut-o la școala din localitate printre multe hohote de râs, voie bună, chitare, lămpașe sau poeziile lui nea Vasile. Ziua următoare am făcut cunoștiință și cu biserica din localitate, după care ne-am îndreptat spre casă, nu înainte de a poposi și la Aninoasa.

Inițiativele de genul Let's Do It Romania! sunt mai mult decât binevenite, în special dacă ele sunt încurajate de o atitudine receptivă a oamenilor, așa cum s-a întâmplat și la Corbi. Mulțumim pentru sprijin autorităților locale și domnului primar, Mihai Ungurenuș!

We did it, Romania!

Bogdan Căpățînă, Adriana Epure, Mihai Petrescu-Puică, Adrian Balcan, Delia Bugheanu, Cosmin Stuparu, Alexandra Crai, Georgiana Zor, Cristiana Țăpoi, Alexandra Căpățînă, Susan Kalus, Mihai Toroipan, Ana Ivan, Bogdan Cătușanu, Doina, Alexandru State

Implică-te!

Noi mergem la Corbi pe 25 septembrie. Tu ce faci?

Susține și tu proiectul Let's Do It Romania și implică-te în acțiunea de a face natura mai săracă în deșeuri.

Mai multe detalii pe site-ul campaniei: http://www.letsdoitromania.ro/

Tabăra Argessis: Făgăraș 2010

3-13 august, 2010

Ultima luna de vară a început prin a ura bun venit momentului (îndelung așteptat) în care telefoanele mobile, internetul și întreaga rutină cotidiană să își ia o vacanța bine meritată iar noi să ne petrecem următoarele 10 zile în inima munților, la 18 km de Transfăgărășan, pe Valea Buda, mai precis pe cea a afluentului său, Mircea. De pe 3 până pe 13 august, poiana de pe malul pârâului avea să ne fie casă și totodată cadranul unor zile de neuitat pentru fiecare dintre noi. Clubul de Turism Argessis, Asociația "Montana Carpați" și elevii de la Clubul Copiilor din Câmpulung Muscel și-au unit forțele în fabricarea unei vacanțe de-a dreptul memorabile, reușind să își îndeplinească obiectivul principal, acela de a se simți bine.

Primul început de săptămână din august a făcut cunoștiință poienii din vecinătatea pârâului Mircea cu mai multă suflare de om decât văzuse probabil vreodată. Asta pentru că deși remarcabile prin frumusețile lor, locurile de pe Valea Buda încă sunt destul de sălbatice și puțin atinse de om. Corturile au început să răsară unul câte unul și în câteva ore tabăra a fost pe deplin instalată. După masă am făcut cunoștiință cu o primă bucată de paradis, într-o plimbare mai sus de stânele Podu Giurgiului.



Zilele următoare se arătau pline. Încă de la început, înarmați cu vopsea și entuziasm am pornit într-una din misiunile noastre, refacerea de marcaje a celor două trasee: triunghi albastru (vl. Buda – Podu Giurgiului - Șaua Podragu) și triunghiul roșu (Stânele Podu Giurgiului - Șaua Orzănele), triunghiul galben rămânând în grija celor de la Asociația "Montana Carpați".



Prima zi de marcat ne-a surprins împărțiți în două echipe ce au luat cu asalt traseul aferent triunghiului albastru (vl. Buda – Podu Giurgiului - Șaua Podragu) urmând ca în ziua următoare să ne ocupăm și de traseul către Șaua Orzănele. Ploaia a avut grijă să ne pună uneori bețe în roate dar cei care au râs la urmă am fost noi, reușind să terminăm de marcat toate traseele. Apropo de ploaie și de năzbâtiile ei, cred că vorbesc în numele tuturor când spun că ne vom aminti de noaptea de vineri, 6 august în care norii s-au gândit ei să își verse toată furia pe care o aveau întrânșii. Ca urmare, o porțiune a drumului s-a umplut de aluviuni aduse din pădure, iar cireașa de pe tort a fost o ruptură de toată frumusețea, ceea ce însemna că nicio mașină nu mai putea intra sau ieși pe vale. Asta nu ne-a împiedicat să ne păstrăm zâmbetele pe buze. Ba mai mult, ca să le demonstrăm norilor că nu ne înspăimântă amenințările lor, ne-am petrecut ultima zi de week-end călcând în picioare cel mai înalt punct din România, creștetul vârfului Moldoveanu. Drumul avea să ne rezerve peisaje frumoase cu nemiluita, iar creasta s-a dovedit mai primitoare decât ne așteptam. La dus am urmat triunghiul roșu și ne-am întors pe traseul marcat de triunghiul galben.



Cu două zile înainte de plecare am luat la pas un traseu ambițios, cel care ne-a rezervat cele mai frumoase priveliști de până atunci. Prima parte a drumului ne-a purtat până jos la lacul Podragu, unde am descoperit și un alt lac, de astă dată de gunoaie, asta ca să ne amintească de faptul că nesimțirea umană călătorește și ea până în inima Făgărașilor. Ne-am văzut de drum spre creastă, printre nori, stânci și peisaje spectaculoase, ajungând în cele din urmă în Șaua Orzănele. Pe drumul de întoarcere am avut grijă să facem cu mâna și unei capre negre timide inițial confundată cu un simplu turist.

Serile ne-au fost de fiecare dată încălzite de focul de tabără în a cărui vecinătate ne așezam, ascultam bancurile lui nea Puiu sau dădeam curs discuțiilor, cântărilor sau a tot felul de jocuri. La lăsarea întunericului, aveam parte și de alți oaspeți, stelele, mai frumoase decât s-ar putea ele înfățișa acasă. Ca bonus, unele dintre ele, mai căzătoare din fire, ne priveau în treacăt. Nu poată să zică nimeni că nu au fost săvârșite și acte de curaj, unul dintre ele fiind zilnica baie în apa extrem de rece pârâului Mircea.

Aceași apă rece era totuși și casa a numeroși păstrăvi. Cu unul dintre ei, Mihai a avut grijă să vorbească îndeaproape, după care l-a lăsat să își vadă liniștit de treabă. O altă tovarășă de-a noastră din rândul animalelor a fost Petruța, cățelușa găsită și adoptată de dom' profesor, cea care ne-a fost alături din prima zi până la final.

În penultima zi a avut loc și proba teoretică a Trofeului Argessis prin care a fost testată o gamă largă din cunoștiințele participanților, de la meteorologie, relief local sau orientare, până la prim ajutor. Atât la fete, cât și la băieți, locul întâi a fost adjudecat de echipajele de la Colegiul Național “I.C. Brătianu”. Păstrându-ne spiritul competitiv, am organizat mai pe seară propriile noastre jocuri olimpice în urma cărora ne-am considerat câștigați cu toții.

Ultima zi a venit mai nostalgică decât ne-am fi așteptat. Corturile se retrăgeau timide în sacii lor, poiana începea să capete aspectul pe care îl avea până să o vizităm iar ceasul ne anunța că a sosit momentul revenirii la civilizație. Ne-am întors în Piteștiul mult mai puțin primitor decât sălbăticia de pe Valea Buda, totuși zâmbind cu gândul la nopțile petrecute în cort, vopseaua de pe mâini, focul de tabără, vânătoarea de afine, prieteniile legate, plimbările... Și cu toate astea, cele 10 zile s-au dovedit mult prea scurte pentru a ne bucura pe deplin de frumusețea Făgărașilor.

[gallery]

Se apropie plecarea în tabără...

Ziua plecării se apropie, pregătirile sunt aproape de final, mai trebuie doar ca vremea să fie bună cu noi....

Luni va ajunge în tabără o maşina cu materialele necesare, urmând ca marţi să vină şi elevii de la Brătianu şi de la Câmpulung. Miercuri ne vin ajutoarele de la Asociaţia Montană Carpaţi.

Tot miercuri seară Cornelia Aipu ne va vorbi despre acordarea primului ajutor.

Sâmbăta şi duminica se va desfăşura concursul de turism sportiv montan "Trofeul Argessis" 2010.

Luni sau marţi după-masă, îl aşteptăm pe Florin Ghimişliu (www.ghimi.com), să vină să ne facă o introducere în pescuitul la muscă artificală.

În rest vom reface marcajele propuse şi ne vom plimba în zonă cât o să ne ţină picioarele.

Numai bine!

Pe biciclete

3-4 iulie, 2010

De mult timp imi doream sa fac traseul acesta pe bicicleta, iar sfârșitul sesiunii a fost prilejul cu care l-am realizat. Este vorba de traseul: Pitești - Câmpulung - Lerești - Baraj Râușor - Portăreasa - Curmătura Groapele - Crucea Ateneului - Refugiul Iezer pentru prima zi, iar a doua zi: Refugiul Iezer - Crucea Ateneului - Păpău - Șețu - Bahna Rusului - Nucșoara - Domnești - Pitești.

L-am avut partener în această tură pe Robert.

Am plecat din Pitești la 8 dimineața și am ajuns sus la refugiu la ora 8 seara. A scos untul din noi tot drumul acesta dar a meritat din plin. Am mers pe biciclete până cînd drumul forestier părăsește valea Râușorului și urcă în Portăreasa. După ce am urcat în creasta, a început să ne plouă, cu fulgere, tunete și tot tacămul. Ca într-un film american, în momentul în care am ieșit în Curmatura Groapele, locul de unde puteam vedea Făgărașii, norii s-au dus, a ieșit soarele care ne-a zâmbit în 7culori. Bătea un vânt rece, care nu ne făcea să ne simțim prea bine cu hainele ude pe noi, dar pentru că urcarea se terminase în sfârșit și aveam o priveliște așa frumoasă, nu a mai contat deloc.

Am coborât din creasta la refugiu, unde erau vreo 30-40 persoane, majoritatea într-un team-building, de la Decathlon, după cum aveam să imi dau seama mai târziu.

Ne-am schimbat, ne-am încălzit, am mâncat ceva și ne-am bagat la somn. Între timp a venit un grup de 7-8 oameni pe 5 cai din Cândești.

A doua zi la 7 ne-am trezit, iar la 8 ne propusesem să plecăm, dar norii urâți care veneau dinspre nord, ne-au facut să mai așteptăm încă o oră. A ieșit soarele, pe care nu credeam că o să-l vedem în acea zi și cu bicicletele în cârcă am ajuns în creastă. Nu pot descrie cât de frumos este sa pedalezi la 2000m altitudine, înconjurat de munți și cu soarele sus pe cer... Până pe Șețu toate bune si frumoase, dar de acolo drumul forestier pe care credeam eu că se coboară, a mers un pic, după care se pierdea... Am luat-o prin pădure, unde speram sa găsim drumul respectiv sau măcar o potecă, dar a fost in zadar. 3 ore ne-a luat coborârea pe cele mai urâte pante, printre cei mai deși molizi și printre cele mai alunecoase pietre. Singurele poteci pe care le-am găsit erau cele de animale... Într-un final am ajuns jos la pârâu, unde am găsit câteva ambalaje, care pentru prima dată m-au facut fericit că le-am văzut. În apropiere am găsit un forestier care ne-a dus cu viteză maximă jos la Bahna Rusului. Am ajuns la Pitești după 4 ore rupți de oboseală, dar mulțumiți și fericiți la maxim.

[gallery]

Iezer 12-iunie-2010

În mijlocul sesiunii, m-am gândit că aș avea nevoie de o plimbare la munte, să miros bujorul de munte și să văd ce mai face domnul Iezer. I-am luat cu mine pe dom Profesor și pe Cristi. Traseul ales a fost cel clasic pentru vara pe unde urcă toata lumea, adică de la cabana Voina, pe valea Bătrâna și apoi pe pârâul Iezer, prin jepi, pana sus la refugiu. La refugiu, lume multă, de toate vârstele, de la 10 la 60 ani. Cristi a rămas la lac, iar eu am mai urcat un pic, până la Crucea Ateneului, iar de acolo pe creastă până la Vf. Rosu, via Iezerul Mare. De sus din creasta aveai o vedere la 360* splendidă, cu Fagarasii, Papusa, Piatra Craiului, Bucegii și Leaota. M-am întors pe creastă până pe Iezerul Mare, iar de acolo pe piciorul Iezerului am coborât la refugiu. L-am recuperat pe Cristi, care urcase și el între timp până la Cruce și începuse să coboare de-a dreptul printre stâncile strânse în căldare. După ce am ieșit din jepi, a început o ploaie care ne-a spălat până când am ajuns la drumul forestier. Am uitat să spun ca pe tot drumul ne-au însoțit câteva sute de muște care roiau în jurul nostru. Eu le-am dus pe ale mele până pe Roșu, deci sper că s-au simtit și ele la fel de bine ca mine.

Cu fiecare pas făcut spre Voina se auzeau mai tare manelele și se simțea mai tare mirosul de grătar. La Voina era o țigănie inimaginabilă, corturi și grătare lângă grămezi de gunoaie, muzica la maxim și gunoaie bipede.

Pe drum ne-am întâlnit și cu dom Profesor, care culegea muguri de molid. Eu m-am întors de sus cu câteva flori de bujor și cu tulpini de zmeur. Pe drumul de întoarcere am mai găsit câteva tufe de soc mai întârziate, de unde ne-am mai completat proviziile. Am observat că domnii de la Schweinhofer și-au remarcat de curând limita proprietății lor, despre care ne spun ei nouă, printr-o plăcuță, că e PRIVATĂ. Drumul forestier de pe valea Iezerului e încă prost, deci nu o să se exploateze pădurea de acolo în următorii doi ani. Mai încolo...Doamne Ajută!

Per total, a fost o tură frumoasă, noroc cu peisajul care ne-a făcut să uităm de toate lucrurile urâte văzute la Voina.

Anunț: Tabără în Făgăraș

În perioada 3-12 august, în munţii Făgăraşului, într-o poiana de pe valea Buda, vom organiza o tabără în care ne propunem să avem parte de o experiență de neuitat, să refacem marcajele din zonă şi, de ce nu, puțină curățenie.

Zona se remarcă printr-o frumusețe aparte, aflându-se la un pas de creasta principală a Făgăraşului (2 ore) şi la o aruncătură de băț de Vârful Moldoveanu (3 ore). Ne înarmăm cu corturi, saci de dormit, izoprene, primusuri, biciclete, chitare şi, nu în ultimul rând, cu VOIE BUNĂ.

Dacă dorești să ne însoțești, trimite-ne un e-mail la argessisclub @ gmail.com.

Click pe hartă pentru a mări.