joi, 26 august 2010

Tabăra Argessis: Făgăraș 2010



3-13 august, 2010

Ultima luna de vară a început prin a ura bun venit momentului (îndelung așteptat) în care telefoanele mobile, internetul și întreaga rutină cotidiană să își ia o vacanța bine meritată iar noi să ne petrecem următoarele 10 zile în inima munților, la 18 km de Transfăgărășan, pe Valea Buda, mai precis pe cea a afluentului său, Mircea. De pe 3 până pe 13 august, poiana de pe malul pârâului avea să ne fie casă și totodată cadranul unor zile de neuitat pentru fiecare dintre noi. Clubul de Turism Argessis, Asociația "Montana Carpați" și elevii de la Clubul Copiilor din Câmpulung Muscel și-au unit forțele în fabricarea unei vacanțe de-a dreptul memorabile, reușind să își îndeplinească obiectivul principal, acela de a se simți bine.

Primul început de săptămână din august a făcut cunoștiință poienii din vecinătatea pârâului Mircea cu mai multă suflare de om decât văzuse probabil vreodată. Asta pentru că deși remarcabile prin frumusețile lor, locurile de pe Valea Buda încă sunt destul de sălbatice și puțin atinse de om. Corturile au început să răsară unul câte unul și în câteva ore tabăra a fost pe deplin instalată. După masă am făcut cunoștiință cu o primă bucată de paradis, într-o plimbare mai sus de stânele Podu Giurgiului.



Zilele următoare se arătau pline. Încă de la început, înarmați cu vopsea și entuziasm am pornit într-una din misiunile noastre, refacerea de marcaje a celor două trasee: triunghi albastru (vl. Buda – Podu Giurgiului - Șaua Podragu) și triunghiul roșu (Stânele Podu Giurgiului - Șaua Orzănele), triunghiul galben rămânând în grija celor de la Asociația "Montana Carpați".



Prima zi de marcat ne-a surprins împărțiți în două echipe ce au luat cu asalt traseul aferent triunghiului albastru (vl. Buda – Podu Giurgiului - Șaua Podragu) urmând ca în ziua următoare să ne ocupăm și de traseul către Șaua Orzănele. Ploaia a avut grijă să ne pună uneori bețe în roate dar cei care au râs la urmă am fost noi, reușind să terminăm de marcat toate traseele. Apropo de ploaie și de năzbâtiile ei, cred că vorbesc în numele tuturor când spun că ne vom aminti de noaptea de vineri, 6 august în care norii s-au gândit ei să își verse toată furia pe care o aveau întrânșii. Ca urmare, o porțiune a drumului s-a umplut de aluviuni aduse din pădure, iar cireașa de pe tort a fost o ruptură de toată frumusețea, ceea ce însemna că nicio mașină nu mai putea intra sau ieși pe vale. Asta nu ne-a împiedicat să ne păstrăm zâmbetele pe buze. Ba mai mult, ca să le demonstrăm norilor că nu ne înspăimântă amenințările lor, ne-am petrecut ultima zi de week-end călcând în picioare cel mai înalt punct din România, creștetul vârfului Moldoveanu. Drumul avea să ne rezerve peisaje frumoase cu nemiluita, iar creasta s-a dovedit mai primitoare decât ne așteptam. La dus am urmat triunghiul roșu și ne-am întors pe traseul marcat de triunghiul galben.



Cu două zile înainte de plecare am luat la pas un traseu ambițios, cel care ne-a rezervat cele mai frumoase priveliști de până atunci. Prima parte a drumului ne-a purtat până jos la lacul Podragu, unde am descoperit și un alt lac, de astă dată de gunoaie, asta ca să ne amintească de faptul că nesimțirea umană călătorește și ea până în inima Făgărașilor. Ne-am văzut de drum spre creastă, printre nori, stânci și peisaje spectaculoase, ajungând în cele din urmă în Șaua Orzănele. Pe drumul de întoarcere am avut grijă să facem cu mâna și unei capre negre timide inițial confundată cu un simplu turist.

Serile ne-au fost de fiecare dată încălzite de focul de tabără în a cărui vecinătate ne așezam, ascultam bancurile lui nea Puiu sau dădeam curs discuțiilor, cântărilor sau a tot felul de jocuri. La lăsarea întunericului, aveam parte și de alți oaspeți, stelele, mai frumoase decât s-ar putea ele înfățișa acasă. Ca bonus, unele dintre ele, mai căzătoare din fire, ne priveau în treacăt. Nu poată să zică nimeni că nu au fost săvârșite și acte de curaj, unul dintre ele fiind zilnica baie în apa extrem de rece pârâului Mircea.

Aceași apă rece era totuși și casa a numeroși păstrăvi. Cu unul dintre ei, Mihai a avut grijă să vorbească îndeaproape, după care l-a lăsat să își vadă liniștit de treabă. O altă tovarășă de-a noastră din rândul animalelor a fost Petruța, cățelușa găsită și adoptată de dom' profesor, cea care ne-a fost alături din prima zi până la final.

În penultima zi a avut loc și proba teoretică a Trofeului Argessis prin care a fost testată o gamă largă din cunoștiințele participanților, de la meteorologie, relief local sau orientare, până la prim ajutor. Atât la fete, cât și la băieți, locul întâi a fost adjudecat de echipajele de la Colegiul Național “I.C. Brătianu”. Păstrându-ne spiritul competitiv, am organizat mai pe seară propriile noastre jocuri olimpice în urma cărora ne-am considerat câștigați cu toții.

Ultima zi a venit mai nostalgică decât ne-am fi așteptat. Corturile se retrăgeau timide în sacii lor, poiana începea să capete aspectul pe care îl avea până să o vizităm iar ceasul ne anunța că a sosit momentul revenirii la civilizație. Ne-am întors în Piteștiul mult mai puțin primitor decât sălbăticia de pe Valea Buda, totuși zâmbind cu gândul la nopțile petrecute în cort, vopseaua de pe mâini, focul de tabără, vânătoarea de afine, prieteniile legate, plimbările... Și cu toate astea, cele 10 zile s-au dovedit mult prea scurte pentru a ne bucura pe deplin de frumusețea Făgărașilor.

[gallery]

Un comentariu:

  1. Multumim! Va asteptam la anul cu mare drag alaturi de noi :)

    RăspundețiȘtergere